Cugetarea zilei :

[Ninel Gavanescu]

,, Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” :|

[Ninel Gavanescu]

[Ninel Gavanescu]

,,
Povestea spune că un rege african avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situaţia în care se afla (pozitivă sau negativă) sa reacţioneze la fel: "E foarte bine!"

Într-o zi, regele şi prietenul său se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .
La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" şi a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Un an mai târziu, regele vâna într-o zonă periculoasă. A fost capturat de canibali, care l-au dus în tribul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l "prepare".
Unul dintre canibali care vroia să dea foc a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era....întreg. În concluzie l-au eliberat pe rege. La întoarcerea acasă, regele şi-a reamintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, a ordonat ca prietenul lui să fie eliberat.

"Ai avut drepate", i-a spus prietenului proaspăt eliberat. "A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului." Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
"Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru."
"Ba nu", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".
"Ce vrei să spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?".
"Dacă n-aş fi fost în puşcărie, as fi fost cu tine şiiii......"

Indiferent în ce situaţie te afli, depinde numai de tine şi de atitudinea ta dacă este o situaţie bună sau una rea.

O zi mai bună decât cea de ieri! " :|

[Ninel Gavanescu]

,, Odată, la curtea împăratului Akbar a poposit un negustor. El a adus de vânzare niște cai de curse.
Caii i-au plăcut atât de mult lui Akbar, încât i-a cumpărat pe toți până la unul și a poruncit să-i mai aducă încă o herghelie.

- Măria ta ! Calea e tare lungă, zise negustorul. Mie-mi trebuiesc bani de drum dus și întors.
- Bine, eu o să-ți împrumut niște bani, se învoi împăratul Akbar. El a ordonat să i se dea negustorului banii, fără a-l întreba măcar cum îl cheamă.

Timpul trece, dar negustorul de cai nici gând să se întoarcă.
Atunci, Akbar zise către Birbal:
- Tare mulți proști sunt pe lumea asta !
- Așa-i măria ta, căzu de acord Birbal.
- N-ai putea să-mi faci o listă cu cei mai mari proști ? grăi împăratul Akbar către Birbal.
- pot, cum să nu, se prinse Birbal.

A doua zi dimineață el i-a adus un catastif cât postul de mare, în fruntea căruia era scris negru pe alb numele împăratului Akbar.
- De ce ai pus numele meu primul pe lista proștilor ? se miră Akbar.
- Ghicește și singur, stăpâne, cine îl poate întrece în prostie pe omul , care îi dă unui negustor străin o mie de rupii, fără a-l întreba măcar cum îl cheamă ?
- Și dacă vine și-mi aduce caii ?
- Dacă vine, voi șterge numele luminăției tale, și îl voi scrie pe-al negustorului, răspunse fără a se sinchisi înțeleptul. " :|

[Ninel Gavanescu]

„ O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
-Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila:
-Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Femeia a raspuns:
- Da, domnule.
– O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Femeia , ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind:
- Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente.
Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente,
Din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic.
Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
“Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.”
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit.
Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse:
- A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune. " :|

[Ninel Gavanescu]

,, Povestea spune ca era odata o fata de ,,RULOTIST „ care, lovindu-se de greutatile vietii, a mers la tatal ei sa se planga ca nimic nu-i iesea asa cum isi doreste. Obosise sa lupte fara a obtine rezultatele pe care le astepta. Nu stia cum sa faca sa mearga mai departe in viata pentru ca se simtea epuizata. Avea impresia ca de cate ori rezolva o problema, aparea alta.
Tatal ei a ascultat-o atent si apoi a invitat-o sa pregateasca impreuna micul dejun . Ajunsi in ,,RULOTA ,, el a luat trei oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand au inceput sa fiarba a pus intr-una morcovi, intr-una oua si in cea de a treia cafea.
Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna nici un cuvant. Doar ii suradea fetei lui. Ea astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce voia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute tatal a stins focul, a pus ouale intr-un castron, morcovii intr-o farfurie si a turnat cafeaua intr-o ceasca.
Apoi a intrebat-o: “Draga mea, ce vezi aici?” “Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.
Atunci a indemnat-o sa atinga morcovii. Ea ii atinse si observa ca erau moi. Apoi i-a cerut sa curete un ou de coaja si ea observa astfel ca oul era foarte tare. Apoi i-a spus sa guste din cafea. Curioasa, ea sorbi din lichidul parfumat apoi intreba: „Ce inseamna toate astea, tata?”
Atunci el i-a explicat ca toate cele trei elemente avusesera de infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat, ouale au devenit foarte tari, in schimb cafeaua a schimbat cu aroma ei apa.
“Cu care dintre acestea trei crezi ca te asemeni tu?”, isi intreba el fata. “Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? Esti ca un morcov aparent tare, dar cand durerea te atinge te inmoi si-ti pierzi puterea? Esti asemenea oului, care incepe cu o inima maleabila si un spirit fluid, dar dupa un eveniment nefericit devine dur si inflexibil? Pe dinafara ramai la fel, dar pe dinauntru ai inima amara? Sau esti ca un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care ii cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.”
Nu te lasa infrant! Fii deasupra destinului tau, da ocazia adversitatilor vietii sa fie pentru tine tot atatea prilejuri de a lasa „dulcea aroma de cafea” care iti este proprie, pe care doar tu o poti oferi… "

Ps. Pentru a nu da nastere la ,,adversitati ,, ma vad obligat sa mentionez ca :) postarile facute in acest topic sunt cu gandul la rulotisti.
Va multumesc

[Ninel Gavanescu]

,,Intr-un sat de munte, era un Rulotist vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

- Tata, am vazut la intalnirea Club-RV niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

- Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, rulotistul i-a spus:

- Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

- Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

- Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti." :|

[Ninel Gavanescu]

,,Se spune ca erau trei prieteni RULOTISTI care isi doreau sa urce un munte, pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca. La un moment dat au ajuns la o rascruce si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede. A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
- Ce-ai invatat tu? il intreba pe primul.
- Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar, am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine. Si tu ce-ai invatat? il intreba pe al doilea.
- Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc, dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar, am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine. Si tu, ce-ai invatat? il intreba pe ultimul.
- Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar, am ales eu calea cea mai buna catre tine?
- Da, ai ales bine.
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca: La orice rascruce pot alege, iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei." :|

[Ninel Gavanescu]

„Ratacind pe ici, pe colo, un câine MARE ajunse într-o RULOTA care avea pe toti peretii oglinzi imense.

Astfel se vazu dintr-odata înconjurat de câini. Se înfurie, începu sa scrâsneasca din dinti si sa mârâie. Fireste, si câinii din oglinda facura la fel, descoperindu-si coltii fiorosi.

Câinele nostru începu sa se învârta vertiginos într-o parte si în alta pentru a se apara de atacatori, dupa care, latrând cu furie, se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.

În urma puternicei izbituri în oglinda, cazu la pamânt fara suflare si plin de sânge.

Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti câinii din oglinda ar fi raspuns în acelasi fel. Si întâlnirea lor ar fi fost o sarbatoare.” :|

[Ninel Gavanescu]

,,Doi oameni,fosti rulotisti , amândoi foarte bolnavi, ocupau acelasi salon de spital. Unuia din ei i se permitea sa stea ridicat în pat timp de o ora în fiecare dupa-amiaza. Patul sau era asezat în apropierea singurei ferestre a salonului. Colegul sau de suferinta îsi petrecea însa tot timpul întins pe spate.
Vorbeau între ei ore în sir, povesteau despre familiile lor, despre casele, meseriile si pataniile din armata si chiar despre locurile unde si-au petrecut vacantele.
În fiecare dupa-amiaza când bolnavul din dreptul ferestrei statea ridicat în pat, descria colegului sau de salon tot ceea ce se petrecea dincolo de fereastra. În felul acesta trecea timpul mai usor.
Fereastra avea deschidere spre un parc cu un încântator lac. Rate si lebede se jucau în apa, iar niste copii cârmuiau vaporase de jucarie. Tineri îndragostiti se plimbau mâna în mâna, admirând aranjamentele florale. Când tot acest tablou era frumos pictat prin cuvinte, bolnavul din cealalta parte a salonului îsi închidea ochii imaginându-si pitorescul locului.
Urmatoarea zi s-au bucurat si de o parada. Chiar daca unul din ei nu o auzea, putea sa o vada. Cu ochii mintii vedea pâna si cel mai mic detaliu descris de colegul sau.
Zile si satamâni treceau.
Într-o dimineata devreme, când asistenta a adus apa pregatita pentru îmbaierea celor doi, observa cu tristete ca pacientul de lânga fereastra murise linistit în somn.
Au urmat schimbari în salon. Locul de la fereastra a fost luat de colegul decedatului, iar patul ramas liber era pregatit pentru primirea unui nou bolnav.
Bolnavului ramas singur nu mai avea cine sa-i povesteasca ce este afara. Încet, încet, nu fara sa aiba dureri, se propti si îsi lungi gâtul ca sa vada în sfârsit frumoasa priveliste. Ramase socat. În fata ochilor avea o curte obisnuita si atât. Nu avea halucinatii. Asta era dincolo de fereastra.
Îsi întreba asistenta ce l-a determinat oare pe fostul coleg sa-i descrie zilnic o priveliste de fapt inexistenta. Raspunsul primit îl puse pe gânduri si mai mult: „Colegul tau a fost orb, prin urmare nu avea cum sa vada ce se întâmpla dincolo de fereastra. Cu siguranta a dorit doar sa te încurajeze”.
Morala :
Este o bucurie extraordinara în a-i face pe altii fericiti, în ciuda situatiei pe care o avem... Oamenii vor uita ceea ce ai spus, oamenii vor uita ceea ce ai facut, dar oamenii nu vor uita ceea ce i-ai facut sa simta! :|

[Ninel Gavanescu]

Am avut un vis , mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu păşea alături de mine, paşii ni se imprimau pe nisip, lăsând o urmă dublă: una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă si am revăzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri, în loc de două urme, nu mai era decât una singură…
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat…
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-I reproşez:
- Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă, în zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?
Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe… :)

[Ninel Gavanescu]

Se spune ca odata, doi calugari au vrut sa treaca peste un rau nu prea adanc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tanara fata nu indraznea sa se incumete in lupta cu apa. Vazand-o, unul dintre calugari a luat-o in brate, a trecut-o pe celalalt mal, apoi si-a vazut mai departe de drum.

Cel de-al doilea calugar nu i-a spus nimic, dar spre seara, cand au ajuns, in sfarsit, intre zidurile manastirii, a rabufnit:

- Cum este posibil sa ridici in brate o fata, cand noi, calugarii, nu avem voie nici macar sa le privim ?

Linistit, celalalt i-a raspuns:

- Eu am lasat fata acolo, tu, insa, o mai porti si acum cu tine ...

"Dumnezeu nu se uita la binele ce l-ai facut si la cum arata acest bine, ci la intentia cu care l-ai facut." :|