Subiect: Fwd: Eugen Alimanescu – Legenda Justitiarului de fier
http://www.descopera.ro/descopera-secre ... ui-de-fier
Eugen Alimanescu – Legenda Justitiarului de fier
America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui
nume se leaga iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a
avut pe Cesare Mori, nemilosul prefect nazist care a condus, la
ordinele lui Benito Mussolini, cea mai de succes campanie antimafiota
din istorie. Circa doua decenii mai tarziu, in Romania celui de al
doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda in lupta
contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de
controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al
carui nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar
care a reaparut de fiecare data cand violenta si crima au impanzit
strazile. Un nume, un om, un mit... Eugen Alimanescu.
Eficienta legii talionului
"Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" a fost dictonul care a
insufletit cele mai multe dintre vendettele mafiote din toate
colturile lumii. Legile guvernantilor pareau perimate, in toata
modernitatea lor, in fata unui crez de milenii. In Italia, Statele
Unite si alte tari greu incercate de flagelul mafiei, populatia
incepea sa creada ca eficienta gruparilor mafiote nu va fi nicicand
egalata de cea a magistratilor iar urmarea acestei convingeri a fost o
reticenta extrema fata de masurile impuse de stat. In fond, una dintre
legile de aur ale gruparilor criminale era interferenta cu structurile
politienesti si coruperea pe scara mare a celor care ar fi trebuit sa
ii prinda. Judecatori, ofiteri cu grad inalt din cadrul politiilor,
chiar si maruntii agenti de strada, medici, avocati, procurori sau
senatori, cu totii imparteau uriasa "placinta" a afacerilor murdare.
Criminalii stateau la aceeasi masa cu autoritatile, sfidand masa mare
a populatiei si reducand la tacere pe oricine ar fi incercat sa
demaste tenebroasele relatii de tip mafiot. Intr-un asemenea climat nu
se mai impunea decat o singura masura... ochi pentru ochi si dinte
pentru dinte.
Primul a fost prefectul italian Cesare Mori. Fascist, apropiat al lui
Benito Mussolini, Mori nu s-a dat inapoi de la nimic pentru a reduce
mafia siciliana la zero. A fost numit in functia de prefect al
orasului Palermo la 20 octombrie 1925, chiar de catre dictatorul
italian. In scrisoarea de investire, Mussolini ii cerea omului sau de
incredere sa distruga mafia prin orice mijloace posibile, "iar daca
legile il impiedica, sa nu se teama. Alte legi aveau sa fie facute in
locul celor vechi".
Cesare Mori - Prefectul de fier din Sicilia
In numai doua luni, Cesare Mori efectuase peste 500 de arestari, iar
pana la finalul mandatului sau, in anul 1929, numarul celor inchisi se
ridica la peste 11.000. Nu existau procese, nu exista birocratie, nu
existau negocieri. "Prefectul de fier", asa cum fusese poreclit Mori,
a declansat un veritabil razboi cu toate clanurile mafiote. Sub aripa
protectoare a regimului fascist italian, el a folosit orice masura
pentru a-i prinde pe raufacatori. Tortura, executiile, luarea de
ostatici, chiar asediile militare asupra oraselor si satelor
fortificate de catre mafioti, intr-un cuvant, aceleasi arme pe care
mafia le folosise dintotdeauna impotriva celor care i se opuneau. In
plus, Mori avea de partea lui presa. Orice actiune in forta era redata
pe prima pagina a ziarelor iar oamenii intelegeau ca justitia este mai
presus chiar si de Mafie. Dupa numai patru ani, Benito Mussolini
decreta in Parlamentul de la Roma: "Mafia a fost eradicata!". Se
inselase de putin. Tocmai membrii partidului fascist ascunsesera o
mana de capi mafioti, iar acestia aveau sa faca din Mafie, odata cu
incheierea razboiului, o organizatie de zeci de ori mai puternica
decat fusese pana atunci.
In Lumea Noua, intr-o situatie socio-economica asemanatoare celei din
Sicilia, se nastea mitul unui alt justitiar de notorietate,
"Incoruptibilul" Elliot Ness. Intr-un oras Chicago terorizat de
bandele mafiote irlandeze si italiene, in plina era de aur a
Prohibitiei, intr-o lume rupta parca din filmele de actiune, un agent
al Biroului Prohibitiei era insarcinat cu prinderea si condamnarea
temutului Al Capone. Probabil ca nimeni nu isi imaginase ca el va
reusi, cu atat mai mult cu cat primele sale tentative de capturare a
unor transporturi ilicite de alcool se finalizasera cu esecuri
umilitoare. Se parea ca gansterii erau tot timpul cu un pas in fata
autoritatilor. A fost momentul in care Elliot Ness a inteles ca nu se
poate baza pe politia conventionala. Era prea corupta si prea manjita
cu banii negri ai mafiei. La initiativa sa se nastea corpul
"Incoruptibililor", organizatie legala din care faceau parte cadeti,
tineri aspiranti la functia de politist, oameni care nu apucasera sa
pice in plasa coruptiei si pentru care visul unui Chicago eliberat de
faradelegi putea fi inca realizat. Inarmati pana in dinti ei au
raspuns gangsterilor prin aceleasi metode prin care crima organizata
isi facuse loc in mijlocul oamenilor. Violenta, moartea, intimidarea
au fost armele justitiarilor condusi de Elliot Ness. Si au reusit. In
anul 1932, Al Capone a fost incarcerat iar temuta sa banda a fost
redusa la tacere. Legea talionului se impusese din nou.
Elliot Ness
Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic
Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum
facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei
crize economice, alimentele si produsele de baza devenisera peste
noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de
contrabanda. Restrictiile la energie electrica transformasera capitala
intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru
actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din
inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii
deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari
criminale dupa model american nu mai a fost decat o problema de timp.
Gangsteri imbracati si inarmati asemenea celor de peste ocean
impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin comportamente
extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si
saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate
cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian,
adevarate fortarete ale crimei in care pana si politistii cu
experienta se temeau sa mai intre.
Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei
de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea
acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor
sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii,
procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice
raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau
ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei
care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele
situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era
eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare"
sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in
comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna cunoscut?
Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor
vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul
dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.
Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o
existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa
devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea
viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la
luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in
tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura
Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate
cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu
realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele sale.
Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc structurile
statului.
Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza
la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si
aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta
organizatia "Fulger". 22 de membri, alesi personal de catre comisar,
antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi
nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea omologului sau
din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila
retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici
permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da
startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata
arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o
aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu?
Exterminarea crimei si a criminalilor.
Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi
dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de
revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De
fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul
confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de
cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie
ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el isi
motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre
infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a
fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea
acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?
Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in
randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba
Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte
orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om
al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte
de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel, tentativele de a-l
ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea
lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile
magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui
Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa,
comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai
important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in
Bucuresti era o revolta a populatiei.
Moartea vine de la rusi
In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au
reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa
din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a
bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele
comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru,
liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori
nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa
a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A
urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului
acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu
cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in
contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri
de locuinte.
Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu
criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii
sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati
in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea
da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa
nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma,
si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci. Din Brasov si
Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din
filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de
dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo
si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in
spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea
perioada. Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure
casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat
tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei
meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au reusit sa
lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a
scapat viu.
Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si
Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire
generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii,
majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul
alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul
transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra
oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce
era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise.
Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru
a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator.
Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au
vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila
ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul
legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul
intregii bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a
transformat, insa, in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la
vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae
Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.
Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii
intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii
terorizasera nu de mult. Alimanescu era un nume cu notorietate in
randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme. A venit insa
"Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in
cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa investigheze furtul
unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din
Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o
intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania
se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil.
Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei
implicati in casa pe care o jefuisera de curand. A urmat un schimb
rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o balta de sange. A fost
sfarsitul comisarului Alimanescu.
Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost
condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O
versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea
catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu
ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare. Cert este ca
autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il stearga din
amintirea oamenilor. Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi
de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul "Fulger" a
fost desfiintat, iar membrii sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea
comunista tocmai se instaura un alt fel de Mafie.