Cugetarea zilei :

[Ninel Gavanescu]

,,Într-una din zile, profesorul a venit la facultate, ţinând mâna în sus, cu un pahar plin cu apă.
- Cât cântăreşte acest pahar? a întrebat profesorul.
- 150 grame, 300 grame, au răspuns studenţii.
- Nu pot afla exact ce greutate are dacă nu îl cântăresc, a răspuns profesorul. Dar ce se va întâmpla dacă ţin paharul în mâna timp de 5 minute?
- Nimic! au răspuns studenţii.
- Ce se va întâmpla dacă ţin paharul în mâna timp de o oră?
- O să simţiţi furnicături în mâna dreaptă! au răspuns studenţii.
- Foarte bine! Şi ce o să se întâmple dacă îl ţin aşa o zi întreagă?
Unul dintre studenţi a intervenit:
– O să vă amorţească braţul! O să vă tremure tot corpul! Probabil o să paralizaţi şi vom fi nevoiţi să chemăm ambulanţa!
Toţi colegii au râs.
- Foarte bine! Dar pe tot parcursul acestei zile, greutatea paharului se va schimba?
- Nu! au răspuns studenţii.
- Atunci de ce braţul meu va avea de suferit?
În clasă s-a lăsat liniştea…
- Ce ar trebui să fac pentru a scăpa de durere?
- Puneţi paharul acela jos! A strigat unul dintre studenţi.

Problemele pe care le întâlnim în viaţă respectă acelaşi principiu.
Ţineţi-le cu voi câteva minute şi vi se vor părea minore! Păstraţi-le câteva ore şi vă vor măcina! După câteva zile, vă vor paraliza şi nu veţi mai fi în stare să faceţi nimic!
Aşa că… lasă paharul jos chiar în clipa asta şi după un timp vei putea privi aceste “probleme” ca pe oportunităţi.

“Energia curge acolo unde se îndreaptă atenţia.” :|

[Ninel Gavanescu]

,,Intr-una din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit…
Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum!
Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar când cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilogramul de unt şi pleca, cântărea imediat marfa în prezenţa unor martori.
Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900g, ba 800g, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg.
În ziua judecăţii, judecatorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l dai brutarului?
- Nu, domnule judecător, nu am.
- Păi atunci cum pretinzi că îi cântăreşti untul?
- Păi… să vedeţi… eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei pâinea de un kilogram pe care o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează….
Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi la fel! " :|

[Ninel Gavanescu]

,,Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.
“Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!”
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
“Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.
“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”
“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI ŞI PREA PUŢINE PODURI” :|

[Ninel Gavanescu]

,,Viaţa este înţelegere. Cel mai adesea, fiecare fiinţă umană nu poate să aibă parte decât de fericirea pe care o poate înţelege. Este mult mai bine să înţelegi puţin, decât să înţelegi complet anapoda sau greşit ceva important.
Viaţa este întotdeauna foarte Preţioasă; ştiind aceasta, păstreaz-o vie, pură, spontană, naturală şi nealterată." :|

[Ninel Gavanescu]

,,Această poveste este a unui soldat, care, în sfârşit, se întorcea acasă, după ce luptase în Vietnam. El îşi sună părinţii din San Francisco:
- Mamă, tată, mă întorc acasă, dar înainte vreau să vă cer o favoare. Am un prieten pe care mi-ar face plăcere să-l aduc cu mine.
- Sigur, au răspuns părinţii. Ne-ar încânta să-l cunoaştem.
- Dar, există ceva ce ar trebui să ştiţi dinainte. El a fost rănit îngrozitor în luptă. A călcat pe o mină şi a pierdut un braţ şi un picior. Şi în afară de asta, nu are nici unde să locuiască.
- Ce suferinţă!!! Regretăm mult să auzim asta.
- Poate putem să-l ajutăm să găsească un adăpost unde să locuiască, spuse şi mama.
- Nu mamă, eu vreau ca el să poată locui la noi acasă!
- Dar fiule, nu ştii ce ne ceri, nu ai idee de gravitatea problemei!
Mama, de acord cu tatăl, spuse şi ea:
- Cineva cu atâta dificultate ar fi o sarcină grea pentru noi. Avem propria noastră viaţă şi nu vrem un lucru ca acesta să intervină în modul nostru de a trăi. Cred că te poţi întoarce acasă şi uită acest subiect. El îşi va găsi un mod de a locui, propice pentru el!
Fiul închise telefonul şi niciodată părinţii nu au mai auzit de el.
Câteva zile mai târziu, ei au primit un anunţ de la poliţie, informându-i că fiul lor murise căzând de pe o clădire. Poliţia consideră accidentul o sinucidere.
Părinţii îngroziţi, au zburat în oraşul unde se afla fiul lor şi au fost duşi la morgă pentru identificarea cadavrului.
Ei l-au recunoscut şi spre goaza şi teroarea lor, au descoperit ceva ce nu ştiau:
„FIUL LOR AVEA NUMAI UN BRAŢ ŞI UN PICIOR”
Părinţii din această poveste sunt ca noi, găsim că e mai uşor să iubim pe aceia care sunt perfecţi, frumoşi, sănătoşi, simpatici, dar nu ne plac persoanele care ne incomodează şi ne fac să ne simţim rău.
Noaptea asta, înainte de a adormi, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a accepta, fără restricţii, persoanele aşa cum sunt ele, chiar dacă sunt diferite de noi.
„PENTRU LUME POŢI FI O PERSOANĂ, DAR PENTRU O PERSOANĂ TU POŢI FI LUMEA.”

[Ninel Gavanescu]

,,Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha a venit un grup de discipoli.

-Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac într-o continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul, în timp ce ceilalti spun ca el traieste etern. Ce poti sa spui, Maestre în ceea ce îi priveste?

Privindu-i, Buddha le-a raspuns:

-Cândva demult, traia un rege care, chemându-si servitorii le-a spus: “Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.”

“Prea bine, marite rege” au raspuns servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.

Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus: “Acesta este un elefant”. Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant. De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta: “Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?”

Cei carora li s-a prezentat capul au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li s-au aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li s-a aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li s-au aratat picioarele au spus ca elefantul este precum coloana care sustine un templu; cei carora li s-a aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.

Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe: “Asa arata elefantul!”, “Ba nu, elefantul nu arata asa!”, “Ba da!”, “Ba nu!”. În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie.

Maestrul a încheiat, spunând:

-La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul. " :|

[Dan Ciupuliga]

Niciodată nu judeca pe nimeni! - Pilda

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o
intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând
posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.

L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând
medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să
veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul
responsabilităţii?”

Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am
venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş
dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”

“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum,
v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus
tatăl furios.

Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în
Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă vi
întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”-
Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul
dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”

“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat
tatăl.

Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă
Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul
tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţii vreo întrebare,
întrebaţi-o pe asistentă!”

“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l
întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o
pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.

Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri
într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat
pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a
plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”

[Ninel Gavanescu]

,,Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor. O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba:

-Ce este viata?

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse:

-Viata este o deschidere!
Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse:

-Viata este libertate si fericire!

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare:

-Viata este risipire, da, doar risipire…

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse:

-Viata nu este decat truda si munca!

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti:

-Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse:

-Viata este o nazuinta spre inalt!

Apoi veni noaptea. Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea…

-Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera:

-Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei… " :|

[Ninel Gavanescu]

,,In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!


Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!


Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.


Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:


- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ...


Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:


- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!


Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.


In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!



"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul.



In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul." :|

[Ninel Gavanescu]

“Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!”

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:

- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…
“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;
când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi;
când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el;
când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;
când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;
când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea;
când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă;
când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…” :|

[costieanu constantin]

nu sunt eu dar, pe ici pe colo ma regasesc,
andrei zice :

DESPRE MINE: ….merg mai departe…... SUNT: Irepetabil, temperamental, ambitios, acord ajutor oricui. AS VREA: Sa nu-mi pierd niciodata simtul umorului, sa nu devin vreodata meschin si ipocrit. NU IMI PLACE: Sa fiu suspectat de nesinceritate, sa fiu acuzat pe nedrept, sa dorm mult. MA TEM: De Dumnezeu. IMI PARE RAU: Cand gresesc. IMI PLAC: Florile, cartile, zapada, ziua de sambata, sa gatesc, sa pescuiesc si sa schiez. NU SUNT: Mincinos, rau. DANSEZ: M-am descoperit facand asta….ultima data cand am dansat cu adevarat……mda….frumos, conteaza partenerul. CANT: Am ureche muzicala, cant in gand si in masina singur. NICIODATA: Nu stii ce aduce ziua de maine…. RAR: Sunt pesimist si nu gasesc nici o solutie. PLANG: Extrem de rar, iar cand plang, chiar plang, inseamna ca mi s-a intamplat ceva ireversibil. NU SUNT INTOTDEAUNA: Calm. NU IMI PLACE LA MINE: Cand nu am simtul umorului…..mi se mai intampla. SUNT CONFUZ: Cand nu primesc feed-back. AM NEVOIE: De incredere, libertate, atentie, pasiune, tandrete. AR TREBUI: Sa ma mai schimb pe ici pe colo….. MA RELAXEZ: Cand pescuiesc, cand conduc masina sau citesc. CRED: In Dumnezeu. Intr-un om care mi-a schimbat tot, si viata….si pe mine. Cred in spirit de echipa, desi sunt foarte putini oameni care cred cu adevarat asta, cu toate ca multi o afirma. Cred ca nimic nu se rezolva cu scandal, desi am fost obligat sa rezolv lucruri in viata mea pe tonuri ridicate. Cred ca sunt un barbat luptator desi sunt oameni care, ca prin minune, au rezolvat totul in viata fara atat travaliu, ca mine. DEFECTE: Sunt uneori prea optimist. Mizez pe buna credinta a oamenilor….si am niste surprize…. Sunt prea direct uneori….. Sigur exista si altele, dar nu-mi vin acum in minte…. LUCRURI CARE ACUM MA ENERVEAZA: Furtul, si mai ales cel ridicat la rang de arta. Minciuna, chiar si prin omisiune. Rautatile facute voit. Oamenii prefacuti! LUCRURI CARE IMI PLAC IN ROMANIA: Imi place in Romania si nu voi pleca de aici, pentru ca aici sunt oamenii pe care-I iubesc.

[Ninel Gavanescu]

,, Intr-un oras era in desfasurare o mare constructie la care lucrau mai multi muncitori. Un om, care trecea prin apropierea santierului se opreste sa vorbeasca cu lucratorii. Se duce la unul dintre ei; acesta era transpirat, obosit si avea o fata trista. “Ce faci?” il intreba trecatorul. “Zidesc.” raspunse muncitorul. Trecatorul se duse la alt muncitor, care era in aceeasi stare ca si primul: obosit, transpirat si trist. Ii adresa aceeasi intrebare: “Ce faci?” Raspunsul nu intarzie sa vina: “Castig 20$ pe ora”. Omul nostru, inainte de a-si continua drumul, mai puse o data aceeasi intrebare unui alt muncitor. Si acesta era transpirat, obosit, dar fata nu ii mai era trista; era chiar vesel. Raspunsul: “Construiesc o catedrala!”

Morala: felul in care privesti ceea ce faci este ceea ce conteaza; felul in care te raportezi la activitatile tale zilnice influenteaza si starea ta, dar si calitatea lucrului. Tu…”Ce faci?”…? :|