Ne-am despartit cu parere de rau de unul din cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei, însa cu inimile împacate ca l-am putut admira.
Am vrut sa mergem pe Trollstigen, drumul Troliilor,dar era inchis.Nu-i nimic,am mai gasit un motiv sa revenim in Norvegia.
Asa ca, de la Geiranger pe E63 am continuat spre Eidstal. Acest drum denumit si Ruta de Aur, marcat pe harti cu o floricica stilizata, este ceea ce se numeste în turismul norvegian un drum pitoresc. Chiar si pentru norvegieni ruta este spectaculoasa, cu peisaje care îti taie rasuflarea.
Pe primii 6 km, Drumul Vulturilor este spectaculos. Panoramele unice pe care le admiram acum prin aceste locuri înalte si salbatice, se pare ca în trecut erau accesibile doar vulturilor în zbor, de aceea a si fost denumit astfel. Peisajul se schimba pe masura ce altitudinea creste, iar ultima vedere asupra fiordului, din înaltimea coastei, a fost de-a dreptul uluitoare.
In drum spre Vevang , nu plictiseala pe autostrazi, nu tu aceleasi peisaje mereu, nu tu predictibilitate. Un peisaj superb si neasteptat, un tunel care mai grozav ca altul, un pod spectaculos, si doua ferry boaturi.
Aici,la Vevangs,gasim Atlanterhavsveien – aceasta capodopera norvegiana care consta din 8 poduri aruncate ingenios peste apele Oceanului Atlantic, sprijinindu-se pe umerii golasi ale insulitelor, facilitand legatura dintre acestea si continent. Cel mai spectaculos si mai lung dintre toate este Storseisundet Bridge sau Drumul spre nicaieri.
Atlantic Road este o minune inginereasca, un drum de peste opt km construit peste apa, care uneste mici insule dintr-un arhipelag norvegian. In scris parca nu pare asa mare spectaculos, insa sunt opt poduri (OPT!!), diguri rutiere si viaducte pe acelasi drum (deschise in 1989). Acest drum fascinant e considerat unul dintre CELE MAI FRUMOASE DRUMURI DIN LUME. Conecteaza orasul Vevang (de pe continent) cu orasul Karvag (de pe insula Averoy).
Un drum scurt, e adevarat, dar la capatul caruia vei avea ce povesti.
In anul 2005 drumul acesta a fost declarat Constructia Norvegiana a Secolului. Intelegem perfect de ce. Norvegia are peste 1800 de tuneluri (rutiere si feroviare), care mai de care mai complex si mai impresionant, insumand peste 1000km distanta. E spectaculos ce fac oamenii acestia ca infrastructura, orice pare imposibil pentru noi (cum ar fi un drum peste niste mici insulite) pentru ei este posibil.
Merita sa va opriti la punctele de belvedere de pe drum si sa parcurgeti traseele amenajate aici pentru a avea si o alta perspectiva asupra zonei. Daca nu aveti prea mult timp la dispozitie, v-as recomanda traseul de pe insula Eldhusoya. De aici veti putea admira cel mai cunoscut si fotografiat pod de pe Atlantic Road, Storseisundet. Daca sunteti pasionati de pescuit si aveti undite la voi, va puteti opri la Myrbaerholmbrua, imediat dupa ce coborati podul. Aici sunt amenajate pasarele de o parte si de alta de unde puteti pescui.
Parcare aici: 63.010788, 7.311885 sau aici,prevazuta cu restaurant si grup sanitar: 63.013545, 7.330858
Loc de servit masa,langa un park tematic, Vevang Culture Park: 63.003397, 7.293302
Seara campare in Vevang,pe malul fiordului aici: 63.0016, 7.2943.