Am fost în perioada 17 - 20 iulie în Camping Aviator și pot spune că am fost surprins în mod plăcut de ospitalitatea Dl. Șerban. A făcut tot ce ținea de dumnealui să ne simțim cât mai bine în camping. Campingul este micuț (aproximez că nu încap mai mult de opt rulote fără cort, poate una - doua în plus dacă se înghesuie toată lumea), dar din cea am văzut cât am stat acolo mulți îl folosesc drept camping de tranzit. Așa cum reiese din descriere, există internet wireless (chiar două rețele), cablu tv și o antenă de Dolce, parcă. Grupurile sanitare sunt foarte curate, dar având în vedere că locația este închiriată din an în an (proprietarul spațiului nu vrea să facă un contract pe o durată mai mare de un an), spațiile lasă de dorit (dar cine ar investi în renovarea unei clădiri, când nu are siguranța că și poate profita pentru un termen mai lung de un an de ea). Personal, nu am avut nicio problemă în legătură cu vechimea clădirii în care se află grupurile sanitare. Mai degrabă o problemă se poate ivi dimineața, deoarece fiind în aceeași cameră, atât chiuveta, cât și dușul și toaleta, se pot crea „ambuteiaje” :D. În curte, se află o chiuvetă pentru vase și vegetale, iar puțin mai jos locul de deversare a toaletelor chimice dotat și cu un furtun pentru spălat casetele.
De precizat că intrarea se face pe poarta și prin curtea vulcanizării, iar terenul de campat este cu mult sub nivelul acestei curți, deci nu se vede. Noi am intrat în curte și până să vină unul dintre cei care lucrează acolo, am și întors mașina și rulota crezând că am întrat greșit. Aparent coborârea, dar mai ales ieșirea din camping poate speria în primul moment, deoarece se face pe o pantă destul de abruptă care se întoarce în partea dinspre camping la 180°. Am primit asigurări că dacă nu voi putea scoate rulota cu Loganul din dotare, aceasta va fi dusă în curtea vulcanizării (care este la nivelul șoselei) cu ajutorul mașinii de remorcare (un 4x4 - nu mai știu ce rasă) sau chiar de către Dl. Șerban cu ajutorul mașinii personale (de asemenea un 4x4). Pot spune însă că nu au fost probleme la plecare reușind să ies fără „evenimente” din camping tractând rulota cu „limuzina” din dotare (fără echipaj totuși). Am comunicat Dlui. Șerban că sunt membru ClubRV, tariful fiind așa cum a promis 20 de lei, atât pentru noi, cât și pentru cei care ne însoțeau (cu toate că ei nu sunt membri asociați), Dl. Șerban le-a zis că le face același preț ca să vadă avantajele de a fi membru asociat ClubRV, iar la plecare constatând că am consumat doar vreo 12 kW a spus că nu are rost să plătim curentul. Pentru cei care mai au întrebari (deși cred că am zis cam tot ce era de zis) sunt disponibil atât aici, cât și pe privat. În final, câteva poze:
(Se poate observa panta de coborâre în cea de a 4-a poză).
Pentru cei care sunt în concedii și pentru cei care urmează să plece o vreme cât mai bună și concedii plăcute!