Bazele EXTRATERESTRE de pe Pământ. Cele 3 RASE cu care suntem ÎN CONTACT
Serviciile de informaţii, alături de diverse grupuri care ar conduce lumea din umbră, sunt singurele entităţi organizatorice care cunosc adevărul despre fenomenul OZN, cu toate implicatiile acestuia în trecutul, prezentul şi, mai ales, viitorul omenirii. Aceasta este o ipoteză des invocată de către adepţii teoriei conspiraţiei.
Teoria presupuselor colaborări secrete între guvernul SUA şi extratereştri a fost susţinută, mai ales în anii 80, şi de către Milton William (Bill) Cooper, subofiţer în Air Force. El afirmă că în perioada 1970-1973, pe când lucra pentru comandamentul flotei militare din Pacific, a avut acces la două materiale: Raportul nr.13 al proiectului Grudge/Blue Book şi un rezumat privind operaţiunea „Majority” - care ar fi fost legată de un grup oficial ultrasecret MJ-12, pentru gestionarea relaţiilor cu extratereştrii). În „Raportul 13” s-ar fi găsit date privind prăbuşiri de OZN-uri, cadavre recuperate, extratereştri vii, fotografii, răpiri, analize ale OZN-urilor, etc.
Tehnologie în schimbul oamenilor
Conform declaraţiilor lui Cooper, ar exista trei rase de extratereştri cu care americanii ar fi în contact. Declaraţiile lui se alătură surselor cotate a fi “cu credibilitate îndoielnică”, care au susţinut, de-a lungul timpului, că structuri din CIA şi departamente speciale ale U.S. Army au o îndelungata relatie cu trei specii de fiinţe extraterestre care, dintre toate naţiunile lumii, ar fi ales să intre în contact doar cu americanii: Reptilienii (botezati astfel datorită pielii lor), "Conformatorii" (fiinţe vii “bazate” pe siliciu), şi "Micii Cenuşii" (cunoscuţi şi sub numele de Ebeni, care ar fi originari din sistemul solar Zeta Reticuli, umanoizi mici de înălţime, cu pielea cenusie, capul voluminos şi ochi mari, asemănători cu aceia ai unei insecte).
Bill English, ofiţer de contrainformaţii în cadrul „Beretelor Verzi”, afirmă şi el că a văzut Raportul 13, un material de 624 pagini, realizat aparent în 1953 şi “adus la zi” în 1969. Cooper şi English susţin că în 1964, la baza Holloman, s-a încheiat o înţelegere prin care extratereştrii promiseseră un aport de tehnologie, în schimbul permisiunii de “a răpi” oameni în vederea unor experienţe. În virtutea aceleiaşi înţelegeri, guvernul american urma să construiască un numar de baze subterane în care să fie găzduiţi extratereştrii, împreună cu navele lor, şi unde să aiba loc schimburile de informaţii tehnologice.
Marelui public nu trebuia să i se divulge nimic despre toate acestea. Cooper afirmă că în 1972, extratereştrii se aflau deja în cinci baze subterane ale armatei din SUA: New Mexico, Nevada, Utah, Colorado, Dulce (New Mexico). Guvernul ar mai fi realizat, în acelaşi scop, zeci de orăşele subterane, amplasate la mare adâncime sub pământ.
Mutanţi sau hibrizi
Aviatorul John Lear declara, în anii 80, că deţine informaţii că guvernul SUA “a vândut rasa umană unor extratereştri care ne vor răul”. Lear, fiu al unui faimos inventator şi constructor de avioane, a zburat cu peste 160 de tipuri de avioane, a participat la mai multe misiuni CIA, a doborât de repetate ori recorduri de viteză şi era singurul pilot din lume care deţinea toate tipurile de certificate de zbor eliberate de Federal Aviation Administration.
El susţinea că în laboratoarele subpământene multietajate de la Dulce, din nordul statului New Mexico, dar şi în alte baze, se află mii de extratereştri, care efectuează experimente sinistre pe oameni şi pe animale, între care “crearea unor mutanţi sau hibrizi între fiinţe umane şi extraterestre”. Tot acolo ar trăim conform lui Lear, un mare numar de specialişti pământeni, “închişi probabil pentru totdeauna” (conform spuselor aviatorului, în 1979, la baza Dulce ar fi izbucnit chiar o revoltă, înăbuşită în sânge).
Mai numeroase
Conform declaraţiilor aviatorului, între 1979 şi 1983, grupul MJ-12 a început să regrete colaborarea cu extratereştriim dar era prea târziu. Răpirile erau mult mai numeroase decât se convenise, în schimb tehnologiile primite erau simple surogate, foarte departe de performanţele vehiculelor şi ale armelor de care dispuneau rasele din Univers. În consecinţă, guvernanţii ar fi luat decizia realizării unor arme defensive, prin care pământenii să poată distruge navele venite din Cosmos. Acesta ar fi fost adevăratul mobil al programului Iniţiativa de Apărare Strategică „Razboiul Stelelor” (“interfaţa” programului fiind apărarea contra rachetelor nucleare sovietice).
Conform blogurilor şi forumurilor adepţilor teoriei conspiraţiei, în ultimii 50 de ani ar fi existat peste 300 de întâlniri cu caracter confidenţial între extratereştri şi reprezentanţi ai guvernului american.
Citiţi mai mult: Bazele EXTRATERESTRE de pe Pământ. Cele 3 RASE cu care suntem ÎN CONTACT / VIDEO - Panorama > EVZ.ro
http://www.evz.ro/detalii/stiri/bazele- ... z2FJfjKkCZ EVZ.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
"CUIUL DACIC"
Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea:
"Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinind cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negind or refuzind sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii".
A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intimpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzind sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazind altceva decit tuiul.
L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns:
"Pe vremea cind eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti.
Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO.
El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare.
"Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbeme peste tot cind Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca.
Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita, Moldoveneasca, care ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei politicienii din dreapta si din stinga Prutului, cind se intilnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sint veri ori cumnati, avind si aceleasi nume.
Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cind pe geam, afara la ploaie, cind la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mincat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare.
O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos!
Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard.
Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.
Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog: 1. suprafata - Magnetita "Fe3O4" 2. oxid de fier "FeO" 3. alumo-silicati.
Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!!
Ei domnilor si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... citiva kilometri din Spatiul Dacic.
Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii?
Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca:
- Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani
- Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.
- Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi.
Dar nimanui, se pare, ca nu-i pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!
Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" (in sanscrita).
Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in "Zona Sacra" a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti?
Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca "Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea.
De aceea el daco-romanul cind spune "buna ziua" de fapt spune "Bun e Dyaus". El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si ... in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii "the chosen people".