Dragi rulotisti,
Am cochetat destul de mult timp cu ideea de a-mi cumpara o rulota si pana la urma m-am hotarat. Am citit foarte multe mesaje si comentarii de pe acest forum dar si pe alte site-uri si in cele din urma m-am decis sa trec la fapte. As vrea sa mentionez cateva aspecte importante din experienta pe care am avut-o cu achizitionarea rulotei.
1. Initial plecasem pregatit sa vad mai multe rulote de la proprietari. Am identificat un numar rezonabil de oferte ale unor persoane care locuiau cat de cat in zone apropiate ca sa nu fac slalom pe soselele olandeze. Cam 2 saptamani am vizitat zilnic
http://www.caravans.nl si
http://www.marktplaats.nl si am gasit destul de multe oferte interesante. Am trimis mailuri, am stabilit preturi finale etc. am stabilit si intalniri si m-am trezit in Olanda ca unii au gasit diverse motive, unele au fost deja vandute si nu am vazut decat o singura rulota care era destul de murdara si neingrijita. Si am decis sa trec la varianta de back-up, parcurile de rulote. Am vizitat cam 5 parcuri (relativ apropiate, le-am vizitat pe toate in intervalul 9.00 - 13.00) unde am vazut destul de multe rulote si bineinteles ca mi-a cazut cu tronc una dintre ele, mai precis o Chateau Chiara 400 Trophy din 1994 care arata impecabil.
2. Avantaje la cumparare (sau poate am avut noroc eu): cei de la centrul de rulote s-au ocupat de toate actele, la eventualele obiectii legate de unele accesorii nu in foarte buna stare de functionare le-au inlocuit fara cost suplimentar pentru mine. Eu la final am platit rulota si am plecat cu ea.
3. Nu am tinut cont, din pacate, de unele recomandari de pe site si am avut 2 mici incidente pe drumul de intoarcere. Am mers cu viteza destul de mare ( pana la 120 km/ora) pe autostrada si in Germania mi-a sarit un capac de la o gura de aerisire iar in Austria am constatat ca am ramas fara trapa din plafon ( noroc ca nu a plouat si ca am rezolvat deja problema cu o firma din Campulung).
Revin cu detalii.
Incerc sa pun niste poze