Cristos a înviat!
Dragi colegi,
Draga și scumpa noastră familie Violeta și Ștefan Popa din Iași și grupul „Rulotiștii Moldoveni”, au organizat într-un cadru natural minunat, întâlnirea de Paști din Moldova, în apropierea Mănăstirii Secu, jud. Neamț.
De fapt, topicul acesta îl dedic familiei Popa și le mulțumesc!
Mulțumim încă o dată pentru că ne-au acceptat să fim alături de ei și primirea plină de dragoste!
Și pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, pentru toți copiii și pentru toți rulotiștii!
Colegii prezenți înțeleg ceea ce vreau să spun.
A fost frumos, ne-am simțit excelent!
Cu aproximativ 2-3 kilometri înainte de Mănăstirea Secu sunt locuri de campare foarte bune.
Există teren întins, izvoare cu apă curată, tomberoane amenajate.
Am petrecut momente minunate alături de colegii noștri.
În Sâmbăta Mare, după ce ne-am instalat, am mers să vizităm mai întâi Mănăstirea Secu.
Mănăstirea este foarte frumoasă, atent îngrijită de părinții-călugări.
După ce am făcut un tur al mănăstirii, ne-am interesat și am aflat că Sfânta Liturghie a Învierii va avea loc la ora 12 noaptea.
Duminică am vizitat orașul Târgu Neamț, un vechi prieten-Paul din Vânători-Neamț, zimbrăria de lângă Mănăstirea Neamț, Peștera Sfintei Teodora, Mănăstirea Sihla, Mănăstirea Sihăstria. Vizitând aceste obiective, am parcurs un superb traseu de munte, plăcut ca dificultate, cu peisaje de vis. Le veți vedea în fotografii.
Luni am stat numai la rulotă. Așa am vrut să fie, având în vedere faptul că în celelalte zile am tot fost pe drum.
Marți am revenit acasă ușor obosiți, dar foarte bucuroși pentru că am reușit să facem prima ieșire din an, alături de oameni faini, faini tare.
Copiii ne-au spus că a fost foarte frumos prin păduri, pe munți, aceștia fiind împăduriți cu foioase și conifere. Culorile - predominant verdele - se etalau într-un festival de nuanțe. În fiecare zi au întâlnit căprioare, zimbri și tot felul de păsări cântătoare. Aerul este curat, ozonat, pur, puternic-te îmbie puternic la somn.
Pe lângă acestea, le-a plăcut, i-a impresionat și interesat legendele și lucrurile pe care le-au spus călugării.
Câteva data tehnice, poate importante și folositoare.
Aici se află, aproximativ, locația: 47.21023689643179, 26.206961998014553
Nu mă pricep la astfel de chestii, nu știu dacă am copiat bine locația, sper...
Sper să fie de folos și sper că le-am copiat bine.
De fapt, până la Mănăstirea Secu există foarte multe locuri de campare.
Există pubele mari pentru depozitarea gunoiului.
Foarte important!!! Apă se poate lua din fața Mănăstirii Secu.
Din păcate, nu am poze. Cum se vine dinspre Târgu Neamț, puțin mai încolo de intrarea în mănăstire (care se află pe partea dreaptă) există o clădire, pe partea stângă. Pe clădire scrie „Cazare”. Imediat după această clădire și o altă clădire pe care scrie „Toalete” există o pompă de unde se poate lua apă câtă doriți. Are debit, recipientele se vor umple repede.
Rog frumos colegii care mai au poze să le posteze și să scrie câteva cuvinte frumoase despre acestă superbă întâlnire.